Ness România anunţă angajări importante la Iaşi

Furnizorul de servicii IT îşi va mări echipa de pe plan local până la 500 de angajaţi faţă de 300 câţi sunt în prezent.

Ness România, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii IT din Iaşi, va recruta masiv în perioada următoare. Potrivit conducerii companiei, într-un an şi jumătate, echipa Ness de la Iaşi va număra circa 500 de angajaţi, de la 300 câţi sunt în prezent. În perioada mai 2014-mai 2016, societatea a creat la Iaşi 200 de locuri de muncă graţie unui ajutor de stat în valoare de aproximativ 5,4 milioane de euro. În schimb, Ness România este obligată să păstreze timp de cinci ani aceste locuri de muncă.

Ajutorul de stat a fost acordat în baza schemei pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională, prin utilizarea tehnologiilor noi şi crearea de noi locuri de muncă. În cadrul aceluiaşi parteneriat cu statul român, compania Ness a realizat şi o investiţie de 1,9 milioane de lei în echipamente IT. „Până la momentul deschiderii businessului din Iaşi în anul 2012, compania lucra deja de zece ani în India şi Slovacia. Am analizat atent piaţa şi am fost convinşi la acel moment că România este un foarte important pol de talente din punct de vedere tehnologic. În plus, universităţile din Iaşi puteau asigura şi asigură în continuare o importantă resursă umană pentru acest business. După un început promiţător la Iaşi, am identificat şi oportunitatea extinderii afacerii şi prin accesarea ajutoarelor de stat oferite de statul român”, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Paul Lombardo, directorul general Ness Digital Engineering, firma-mamă ce deţine şi sucursala din Iaşi.

Compania Ness oferă soluţii software într-o multitudine de domenii, precum turism, educaţie, media, servicii financiar-bancare şi auto, iar anterior a „cochetat” şi cu cel de apărare şi securitate naţională, având printre clienţi poliţia şi armata din Israel. „În luna ianuarie a acestui an, am vândut divizia de business care se ocupa de partea de «home land defence & security» din Israel”, a specificat Lombardo. Printre clienţii mari din portofoliul societăţii Ness Iaşi se numără compania americană de rating Standard & Poor’s, cea de servicii financiare American Express, respectiv TiVo, liderul global de servicii de televiziune de ultimă generaţie. În prezent, Ness negociază cu Iulius Group pentru a închiria un nou etaj în clădirea de birouri United Business Center 2 din ansamblul Palas, având ocupate deja alte patru etaje. Astfel, spaţiul ocupat de Ness ar putea creşte până la aproximativ 4.000 de metri pătraţi în viitorul apropiat.

„Datorită creşterii din Iaşi şi a cerinţelor clienţilor am hotărât să deschidem şi un nou centru în Timişoara. Probabil şi la Timişoara, în următorii cinci ani, echipa va avea circa 500 de angajaţi”, a adăugat Lombardo. În oraşul de pe Bega, Ness a deschis la începutul acestui an al doilea centru de inovaţie tehnologică al companiei din România, unde lucrează în prezent 50 de programatori, îndeosebi pe crearea de componente software pentru piaţa auto.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Comentarii

comments

Share:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

On Key

Citeste si

Creeaza-ti un CV online

In era digitala este din ce in ce mai importanta participarea activa in viata on-line. De aceea, pentru viitorii angajatori si pentru a-ti creste sansele,

ANCOM oferă stagii de practică pentru studenti

Pentru al 5-lea an consecutiv, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) – Direcția Regională Iași organizează sesiuni de practică profesională adresate studenților

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.