BagExpo, prima editie din 2016

Pentru doamne și domnișoare, sesiunile de shopping perfecte sunt cele în care își aleg o poșetă la modă. Palas Mall le invită să descopere Bag Expo, târgul internaţional dedicat în exclusivitate genţilor şi accesoriilor.

Până luni, 1 februarie 2016, Atriumul Palas Mall găzduiește Bag Expo, târgul care aduce într-un singur loc o gamă extrem de variată de genți și accesorii. Prima ediție din 2016 a evenimentului este dedicată promoțiilor, articolele de sezon având reduceri care ajung până la 40%.

Pentru că doamnele şi domnişoarele nu se mulţumesc cu o singură poşetă, la Bag Expo vor găsi peste 6.000 de exemplare expuse, clasice sau moderne, majoritatea fiind la preţuri mai mici decât în restul anului. Din piele naturală, piele ecologică, denim, materiale textile sau blănuri, obiectele prezentate la Bag Expo se remarcă prin designul deosebit, paleta variată de culori, forme şi texturi, fiind realizate după tendinţele actuale. Pe lângă ofertele speciale, Bag Expo prezintă și noi modele, ideale pentru a completa ținutele din următorul sezon.

Bag Expo este locul în care fiecare îşi găseşte geanta care i se potriveşte, indiferent de gen, vârstă sau ocazie. Plicuri elegante, genţi casual sau sport, trollere şi genţi de voiaj, serviete şi diplomate, rucsaci, borsete, genţi pentru laptop, portofele şi curele sunt doar o parte dintre propunerile Bag Expo pentru ieşeni şi nu numai. Obiectele prezente la Bag Expo sunt produse în România, Italia, Franţa, Germania, Ucraina, India şi Polonia.

Comentarii

comments

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen + 20 =

On Key

Citeste si

8 Martie Electronist

La început de primăvară, Liga Studenților Electroniști din Iași are plăcerea de a desfășura ca în fiecare an proiectul 8 Martie Electronist. Acest proiect este

Târg de antichități la Palas

Vineri, 25 martie 2016, la Palas începe o nouă ediţie a Târgului de Artă şi Antichităţi. Zeci de anticari din regiune vor împărtăşi cu vizitatorii

Top destinatii in Moldova

Din Iasi ai multe destinatii spre care sa pornesti si multe locuri de vizitat. Ce iti ofera Moldova si unde te poti bucura de cele

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.