Evenimentele săptămânii 16 ianuarie – 22 ianuarie la Ateneul din Iași

În săptămâna ce urmează, publicul doritor de cultură va găsi la Ateneul din Iași cadrul perfect: îi așteptăm cu spectacole de teatru atât pentru copii, cât și pentru adulți, o prezentare de cărți pentru iubitorii de lectură și reluăm „Serile filmului românesc”!

Prezentare colecție de cărți „Cum să ne menținem singuri sănătatea” – autor Narih Ivone, prezintă Zenovia Chiran – joi, 19 ianuarie, ora 17.00 în Foaierul Ateneului – intrarea liberă

„În marea acţiune de prevenire şi de vindecare a bolilor oamenilor am scris cărţile de față. Ele sunt rezultatul unei documentări temeinice în ştiinţele: chimie, biologie, fiziologie, etc., pe care se întemeiază şi dogma medicinii oficiale. În cărţile mele am prezentat şi citate din tratatele ştiinţifice scrise de renumiţi oameni de ştiinţă români şi internaţionali. Cărţile mele mai cuprind şi unele tehnici de vindecare pe care le-am efectuat şi le-am experimentat pe mine şi pe apropiaţii mei. Pe unele din aceste tehnici le-am descoperit eu” – a declarat autoarea.

  1. Vânătoarea pentru împerechere” de Narih Ivone, 2012, Editura PIM Iaşi

Cea mai importantă afacere din viaţa omului este acţiunea lui de socializare: cu cine se întovărăşeşte, cu cine se împrieteneşte, cu cine se împerechează, cu cine face sex şi cu cine se căsătăreşte, pentru că prietenii şi partenerul/ partenara de viaţă te pot ajuta să prosperi sau te pot ucide.

În carte sunt prezentate aspectele acţiunii de socializare a omului: metodele utilizate, practicile tradiţionale aplicate şi consecinţele rezultate.

  1. Războiul cu întunericul” de Narih Ivone, 2012, Editura PIM Iaşi

În carte sunt prezentate multe cazuri reale de vindecare a bolilor prin metode simple, ieftine şi accesibile tuturor. Unele din cazurile prezentate în carte s-au aflat la limita între viaţă şi moarte. Bătălia a fost câştigată de viaţă.

Cartea pledează pentru necesitatea educaţiei, care să-l ajute pe om să-şi cunoască propriul corp şi modul corect de utilizare a lui, cu scopul menţinerii sănătăţii, a capacităţii de muncă şi pentru obţinerea stării de fericire.

  1. Apocalipsa este în derulare” de Narih Ivone, 2013, Editura PIM Iaşi

Apocalipsa înseamnă distrugerea condiţiilor pentru desfăşurarea vieţii pe planeta Pământ. În carte sunt prezentaţi factorii vizibili care întreţin viaţa pe planeta Pământ: soarele, aerul, apa şi pământul şi modul în care aceşti factori determină existenţa fiinţelor vii.

Distrugerea vieţii este provocată de oameni, prin emisiile de oxid şi bioxid de carbon în aerul atmosferic, în principal de la autovehicule şi din celelalte activităţi, cât şi prin creşterea consumului de oxigen.

  1. Cine hotărăşte soarta omului” de Narih Ivone, 2014, Editura PIM Iaşi

În carte este prezentată o incursiune, o călătorie cu o durată de 4 ani, efectuată de omul normal fără pile şi relaţii, prin sistemul justiţiar. Cartea prezintă în ce a constat activitatea justiţiară în cazul respectiv. Cartea demonstrează că în sistemul justiţiar, pentru o speţă, un caz, există mai multe legi, unele pro, altele contra. În plus, justiţiarul îşi ia dreptul să interpreteze legea pro sau contra. Aşa este scris pe actele emise de sistemul justiţiar. Prin interpretarea unei legi pro sau contra se anulează legea respectivă.

  1. Cartea tehnică a omului” de Narih Ivone, 2015, Editura Pim Iaşi

Prezintă ce este omul, după concepţia exprimată până în prezent, de către savanţii înaintaşi.

Procesul de fabricare a omului, care în momentul de faţă, în unele cazuri este iresponsabil.

Din ce este compus omul, pornind de la elementele chimice, ajungând până la combinaţiile chimice în substanţele organice care-l alcătuiesc pe om.

Funcţionarea omului, cu explicarea rolului fiecărui orificiu al organismului uman.

Alimentarea cu utilităţi: cu alimente, cu apă şi cu aer, cu specificarea indicatorilor de calitate impuşi utilităţilor.

Unele referiri asupra stilului de viaţă favorabil sănătăţii, care include gândirea, mişcarea, munca, relaxarea, somnul, etc.

  1. Descifrarea limbajului cifrat” de Narih Ivone”, 2016, Editura PIM Iaşi

Explică pe înţelesul tuturor limbajul, cuvintele specifice utilizate în unele domenii de activitate ce acţionează asupra oamenilor: sistemul sanitar, sistemul de învăţământ şi în relaţiile contractuale.

Proiecție de film „Haiducii” – regia Dinu Cocea, joi, 19 ianuarie, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 10 lei

„Haiducii” este un film românesc din 1966, regizat de Dinu Cocea după un scenariu scris de Eugen Barbu, Nicolae Mihail și Mihai Opriș. Primul film din seria „Haiducii” se află pe locul 8 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Ion Besoiu, Marga Barbu, Amza Pellea, Toma Caragiu, Jean Constantin, Fory Etterle și Ion Finteșteanu. Acțiunea filmului se petrece în secolul al XVIII-lea, în Muntenia din plină epocă fanariotă. Amza (Ion Besoiu), căpitanul unei cete de haiduci, este trădat de fratele său de cruce, Sârbu (Amza Pellea), și ajunge la ocnă. Ros de ambiții și însetat de avere, Sârbu intră în slujba domnitorului fanariot și devine căpitan de arnăuți. El se însoară cu fiica vel-vistiernicului Dudescu, pe care îl acuză apoi de trădare pentru a-i lua averea. Dar Amza, evadat de la ocnă, dorește să se răzbune pe cel care l-a vândut.

Proiecția filmului „Haiducii” va avea loc în Sala Mare de Spectacole a Ateneului din Iași, joi, 19 ianuarie 2017, ora 19.00.

Biletele au fost puse în vânzare la prețul de 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Spectacol extraordinar „Stelele Revistei” vineri, 20 ianuarie, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 50 de lei

„Spectacolul „ Stelele Revistei” a cărui rețetă de succes este deja cunoscută, este un veritabil cocktail alcătuit din cele mai bune momente artistice ale spectacolelor Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. Și sunt aproape trei ore de muzică, dans, umor de cea mai bună calitate și bună dispoziție” a declarat actorul Alexandru Arșinel, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Spectacolul de divertisment „Stelele Revistei” cu Stela Popescu, Alexandru Arșinel și Ana Maria Donosă, va avea loc pe scena Ateneului din Iași, vineri, 20 ianuarie 2017, ora 19.00

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de: 50 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 16.30, dar și cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Spectacol de teatru „Peter Pan” – regia Iulian Sandu – sâmbătă, 21 ianuarie, ora 11.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

Sâmbătă, 21 ianuarie 2017, de la ora 11:00, Peter Pan va invită să călătoriți alături de el către Țara de Nicăieri! Vă așteaptă clipe de aventură, suspans, cântece, dans și distracție!

„Fiecare dintre noi am avut un Peter Pan care ne salva de reguli și era visul nostru de libertate. Peter Pan este un vis, o speranță că vom fi bine, că vom fi mari și puternici și le vom ști pe toate și nimeni și nimic nu ne va putea opri din drumul nostru. Haideți să închidem pentru o clipă ochii și să ne aducem aminte de copilărie. Haideți să ne lăsăm cuprinși de bucuria amintirilor și să parcurgem împreună această minunată poveste a lui Peter Pan, acest vis pe care cu toții l-am trait” (Iulian Sandu, regizor).

Peter Pan, băiatul care nu vrea să crească mare, și-a pierdut umbra. Wendy îl pândește și chiar îl așteaptă pe Peter Pan, deoarece are un secret: ea este cea care a gasit umbra lui Peter Pan și, pentru a-l ajuta, ea îi va coase umbra, ca Peter să nu o mai piardă. Peter Pan îi invită pe Wendy și pe frățiorii ei în „Țara de Nicăieri”, o țară a visurilor și a întâmplărilor minunate, unde pot ajunge doar în zbor. În țara de nicăieri, însă, sunt și pericole: Căpitanul Hook, dușmanul lui Peter Pan și Crocodilul Tic- Tac, care îl urmărește pe Căpitan. Ajunși în Țara de Nicăieri, Wendy acceptă să devină mama tuturor copiilor aduși în acel loc și se alege drept răsplată cu o casă. Cântecul ei le trezește celor doi frați (John și Michael) un dor aprins de casa părintească si cu toții iși doresc să se întoarcă la părinții lor. Peter Pan nu li se va alătura dar îi va ajuta să se salveze.

Distribuția: Peter Pan – Codrin Dănilă, Wendy – Cezara Fantu, Michael – Nicholas Kerezsy, John – Teodor Giurcanu, Dna. Darling – Erica Moldovan, Dl. Darling – Iulian Ioan Sandu/Andrei Ciobanu, Crocodilul – Ana Hegyi, Căpitanul Hook – Vlad Baba, Scăfârlie – Arun Cotic, Pârjol – Genovel Alexa, Ferestruică – Marian Nechifor, Gălușcă – Ionel Apetrei

Muzica: Laurențiu Profeta

Libretist: Eugen Rotaru

Aranjament muzical : Flavius Mogoșan

Pregătire muzicală: Raluca Zaharia

Voce Mama – Angelica Solomon, Voce Peter Pan – Alexandru Solomon, Voce Tata – Iulian Ioan Sandu, Voce Wendy – Maria Rădean, Voce Crocodil – Raluca Zaharia

Voci copiii din Țara de Nicăieri : Piulilă – Gheorghe Ștefan, Ronțăilă – Breban Teodor, Șugubeață – Răileanu Matei, Inimosul – Gheorghe Dragoș

Durata spectacolului: 70 minute; Vârsta recomandată: 4+

Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri : 15 lei/ 10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Spectacol de teatru „Prima dată” – regia Victor Zaharia – sâmbătă, 21 ianuarie, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

Doi tineri vor să facă sex pentru prima data. Sunt virgini. Și-au planificat totul – seara ploioasă, mâna cu care el tine florile, cuvintele pe care trebuie sa le spună fiecare, cum să ajungă în pat… Dar ceva nu funcționează. Nici la prima întâlnire, nici la a doua, nici la a zecea. Până când el vine beat și pus pe fapte mari… și totul o ia razna!

O comedie plină de ritm, cu Erica Moldovan și Dumitru Florescu. Un spectacol de Victor Zaharia, după un text de Michal Walczak.

Sâmbătă, 21 ianuarie 2017, ora 19.00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, Ateneul din Iași.

Vârsta recomandată: 14+

Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri : 15 lei/ 10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Spectacol pentru copii „Turtița cântăreață” – Compania Teatrală Zum-Zum – duminică, 22 ianuarie, ora 11.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 8 lei

„Turtița cântăreață” are ca temă portul tradițional românesc și tradițiile noastre. Personajele principale, moșul și baba întruchipează exact tabloul unei familii care trăiește la sat. Turtița Cântăreață tratează mai multe proverbe din care amintim ” lauda de sine nu miroase a bine” și ” fiecare naș își are nașul”.

Spectacolul este pus în scenă de actorii teatrului de păpuși Zum Zum din Iași. Echipa de actori mânuitori este formată din Andreea Gheorghe și Anca Huțanu.

Duminică, 22 ianuarie 2017, ora 11.00, pe scena Sălii Mari de Spectacole „ Radu Beligan”, a Ateneului din Iași, Compania Teatrală Zum-Zum, prezintă spectacolul „Turtița cântăreață”.

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 8 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Spectacol de teatru „Certificatul” – regia Viorel Vârlan – duminică, 22 ianuaarie, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

„Astăzi orice și oricine poate deveni subiectul unei piese de teatru. Nu există cenzură. Din păcate nici autocenzura nu prea funcționeaza la români. Dreptul la libera exprimare este poate cel mai important și consistent drept caștigat de români de la revoluție încoace. Putem vorbi orice despre oricine. Putem înjura în gura mare pe stradă, la televiziune, pe scenele de teatru. De cele mai multe ori o facem la modul trivial și gratuit. Vulgaritatea și prostul gust este la el acasă. Vorbim despre orice și oricum, uitând însă de ceea ce ne doare cu adevărat. Sărăcia, corupția, birocrația, iresponsabilitatea și nepăsarea au lăsat urme adânci în romanul obișnuit de astăzi. Ne ocupăm de lucruri inutile și ascundem gunoiul sub covor ca să nu vadă lumea mizeria în care trăim. Astăzi, poate mai mult ca niciodată, e nevoie de un teatru social .

Acea formă de teatru care să oblige societatea să recunoască degradarea ei și să oblige națiunea la revoltă socială.

Teatru manifest ca formă de terapie.

Comedia scrisă de dr. Venerus Popa are acel sâmbure de revoltă socială care-și mijește ochii de după paravanul numit pamflet. Am scos din arhivă texte care s-au dovedit de mare actualitate în ciuda trecerii vremii și le-am pus pe muzică.

Ca un fel de addenda la textul absurdoid “Certificatul.” Am fost sau nu inspirat în această alaturare? Aștept reacția publicului” – Viorel Vârlan, regizor.

Spectacolul de teatru „Certificatul”, va avea loc duminică, 22 ianuarie 2017, ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

Vârsta recomandată: 16+

Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri : 15 lei/ 10 leipentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Comentarii

comments

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − nine =

On Key

Citeste si

Tu cu ce te deplasezi prin oras?

Daca ne gandim bine, una dintre cele mai mari cheltuieli ale noastre este transportul zilnic, indiferent ce mijloc de transport pentru studenti folosim pana la destinatie. Exista

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.