În perioada 4 – 22 mai 2015, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va fi gazda Școlii Internaționale de Vară „UDC – TUIAȘI”, realizate în parteneriat cu Universidade da Coruna, Spania.
În cadrul școlii de vară vor fi organizate 5 module de curs totalizând 42 de ore. Acestea vor fi susținute de cercetători pasionați și profesori entuziaști de la Universidade da Coruna (Spania), Universidade do Minho (Portugalia), University of West Bohemia (Cehia).
Proiectele tehnice vor fi abordate din diferite perspective globale, începând de la cerințele actuale pe care trebuie să le satisfacă, la teme privind energiile regenerabile și eficiența energetică, continuând cu dimensiunea urbană a comunităților dezvoltată ca răspuns la provocările arhitecturii contemporane, cu referințe comune prin managementul proiectelor și managementul calității.
Cei 16 studenți înscriși se pregătesc pentru deschiderea oficială care va avea loc luni, 4 mai 2015, ora 11.00 în Sala 0.1.R de la Facultatea de Construcții și Instalații, urmând ca în fiecare zi să fie prezenți la ore în intervalul 11.00-14.00. Pentru studenții străini va fi organizat și un modul de curs de Limbă și Cultură Românească (28 de ore).
Studenții străini vor deveni pentru 3 săptămâni oaspeți ai Campusului Studențesc „Tudor Vladimirescu”, având ocazia de a experimenta plăcerea vieții de student la TUIAȘI acasă.
Experiența de a fi student internațional este neprețuită prin întâlnirea multiculturală dintre studenți și profesori. Studenții care sunt curioși să învețe și să comunice în spiritul liber și internațional universitar s-au folosit de cadrul creat prin parteneriatul dintre Universidade da Coruna și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași pentru a participa, în perioada 4-22 mai 2015, la modulele de curs organizate prin Școala Internațională de Vară UDC – TUIAȘI.
Pentru detalii despre cele 5 module de curs accesați:
http://www.iss.udc.es/courses/udc-tuiasi-international-summer-school