Cele mai tari ponturi studentesti!

Studiu: in Romania doar 23,19% dintre studenti au loc de cazare

Studiu: in Romania doar 23,19% dintre studenti au loc de cazare
October 06
13:55 2017

Studiul realizat de ANOSR reflectă faptul că în prezent sunt 107.682 locuri în unităţile de cazare ale universităţilor de stat, raportat la un număr total de 464.149 de studenţi. Acest lucru presupune că doar 23,19% dintre studenţi au un potenţial loc de cazare. Faptul că în prezent, sunt construite sau reabilitate 8 cămine din fondul de investiţii alocat de MEN, în ciuda promisiunilor privind construirea a 30 de noi astfel de clădiri, reprezintă o imagine clară a dezastrului privitor la serviciile de cazare pentru studenţi.

În contextul primei rectificări bugetare şi, totodată, cu prilejul începutului unui nou an universitar, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), împreună cu Alianţa pentru o Românie Curată (ARC) lansează campania „Casă, nu doar cămin”.

Aşadar, ANOSR propune o serie de măsuri în vederea ameliorării considerabile, dar şi într-un timp cât mai scurt cu putinţă, a situaţiei din căminele şi cantinele universitare din România:

  • Creşterea finanţării pentru serviciile studenţeşti.
  • Subvenţia pentru cămine şi cantine să fie de minimum 5.696 lei, cu un pas intermediar în care aceasta va fi dublată.
  • Realizarea unei metodologii clare, transparente şi complexe, prin care să se acorde această subvenţie, instituţiilor de învăţământ superior, în care să existe o bază reală în vederea calculului acestei subvenţii, pornind de la indicatorii propuşi de ANOSR (factorul inflaţionist, creşterea economică, precum şi creşterile salariale).
  • Realizarea unui plan complex de investiţii, multianual, în vederea renovării sau după caz a construirii de noi campusuri universitare, respectiv de cantine studenţeşti.
  • Respectarea de către universităţi a prevederilor art. 2015, alin. (14) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, care statuează că „în vederea asigurării transparenţei, universitatea de stat publică periodic balanţa de venituri şi cheltuieli pentru fiecare cămin studenţesc” şi fundamentarea pe larg, în mod transparent, a taxelor de cămin, în urma consultării studenţilor şi a reprezentanţilor acestora.

Campania „Casă, nu doar cămin” va prezenta, timp de trei săptămâni, realităţile cotidiene din căminele studenţeşti, în încercarea de a sensibiliza opinia publică şi de a determina decidenţii că este momentul să acţioneze hotărât în vederea ameliorării semnificative a condiţiilor din unităţile de cazare studenţeşti.

Comentarii

comments

Share

About Author

Tudor Perian

Tudor Perian

Specialist seo si content writer la Studentul.info.

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

19 + 14 =