Beneficiile muzicii pentru copii

Muzica reprezinta un aspect important din viața noastră, fie că suntem adulți, fie copii. Este limba universală prin care ne exprimăm starea de spirit, emoțiile, sentimentele, dorințele, iar puterea de interconectare umana este de neimaginat. Numeroase studii au arătat că muzica poate ajuta la tratarea unor afecțiuni mentale, cum ar fi schizofrenia, depresiile, anxietatea sau durerile cronice.

Copiii ar trebui sa beneficieze de muzică încă din burtica mămicilor, pentru că muzica accelerează dezvoltarea creierului, mai ales a acelor zone responsabile cu procesarea sunetelor, cu limbajul, sau cu abilitatea de a vorbi și a citi.

Luciano Pavarotti spunea “Copiilor care nu le este introdusă muzica de la vârste foarte fragede, li se refuză accesul la ceva fundamental pentru viața lor”. Dacă alte activități cotidiene au devenit foarte usor de realizat, cum ar fi cumpararea de haine, care se poate face accesând site-ul Shop4Kids, îți rămâne mult mai mult timp pentru educarea copilului tău.

Studiile demonstrează că există o legatură puternică între rezultatele excepționale la învățătură și expunerea copilului la muzică. Acesta învață să fie mult mai atent și să-și dezvolte acele părți din creier care sunt responsabile cu concentrarea pentru o mai lungă perioadă de timp.

De asemenea, memoria va fi îmbunătățită deoarece muzica îi ajută pe copii să rețină mai bine lucrurile petrecute în trecutul apropiat sau îndepărtat. Muzica fixează amintiri. De aceea, ar fi ideal dacă lecțiile la un instrument muzical ar fi începute încă din primii ani de viață.

Un alt beneficiu va fi dezvolatrea abilităților de comunicare, pentru că acei copii expusi la lecțiile de muzică vor deveni mai încrezători și mai îndrăzneți. Dar în același timp vor învăța să fie mai răbdători cu ei înșiși și cu cei din jur, înțelegând destul de rapid care e diferenta dintre un amator și un profesionist.

Creativitatea este și ea unul dintre elementele care vor fi dezvoltate odată cu muzica, pentru că muzica îi va ține mereu ocupați și îi ajuta să se adapteze la schimbari continue, fără să fie foarte afectați.

Comentarii

comments

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × one =

On Key

Citeste si

Saptamana PSI 2016

Te-ai întrebat vreodată care sunt motivele inconștiente pentru care îți alegi un partener, o profesie sau un curs în viață? Dacă vrei să înțelegi cum

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.