Home Diverse Mituri despre aparatul dentar

Mituri despre aparatul dentar

8 minute de citit
0
0

Aparatul dentar te ajuta sa obtii zambetul mult visat prin alinierea dintilor cu ajutorul un bracketi care pot fi din diverse materiale (metal,safir etc). Decizia de a va monta sau nu aparat dentar, trebuie luata impreuna cu un medic stomatolog specializat pe ortodontie, altfel riscati sa va stricati si mai mult ocluzia (muscatura).

In mentalul colectiv au aparut totusi cateva mituri despre aparatul dentar:

Aparatul dentar este doar pentru copii

Potrivit Asociaţiei Americane de Ortodonţie, unul din cinci pacienţi purtători de aparat dentar este adult. În afară de beneficiile din punct de vedere estetic, aparatul dentar în cazul adulţilor are rolul de a corecta probleme legate de muşcătura incorectă care afectează articulaţiile maxilare, de a repoziţiona dinţii migraţi din cauza pierderii dinţilor sau a problemelor parodontale, de a pregăti spaţiul pentru plasarea implanturilor etc.

Purtarea aparatului dentar este dureroasă

Montarea aparatului dentar nu este dureroasă, însă acasă, în primele câteva zile, apare un disconfort care poate fi înlăturat cu antialgice . Până ce pacientul se obişnuieşte cu prezenţa bracketurilor, se poate aplica la nivelul lor o ceară moale, care să protejeze buzele şi obrajii.

Citeste si: Parodontita si durata de viata a unui implant dentar

Aparatul dentar produce carii

Mulţi părinţi şi pacienţi adulţi se tem că aparatul dentar produce carii. Realitatea este că acest risc este la fel de mare la orice persoană, indiferent că poartă aparat dentar sau nu, daca igiena orală nu este efectuată riguros, iar consumul de băuturi acidulate sau alimente care produc înmulţirea bacteriilor este crescut. Ba mai mult înghesuirile dentare netratate nu permit curăţarea corectă, aşadar evitarea aparatului dentar produce mai multe carii decât prezenţa lui.

Tratamentul ortodontic durează mult

În ciuda convingerii generale că aparatul dentar se poartă cel puţin 2 ani, un medic cu experienţă va şti să conducă tratamentul astfel încât, chiar şi la adult sau în cazurile dificile, acesta să fie rezolvat în 6-18 luni şi doar un procent mic din cazuri să depăşească 1 an şi jumătate.

Sfaturi de igienă pentru purtătorii de aparate dentare:

1. Periaţi-vă dinţii de trei ori pe zi (după fiecare masă), folosind pasta de dinţi cu fluor.

2. Folosiţi o periuţă specială ortodontică – are perii moi şi smocurile din marginea capului sunt cu 1-2 mm mai lungi decât smocurile din mijloc, tocmai pentru a curața simultan şi aparatul dentar, şi dinţii.

3. În lipsa periuţei ortodontice puteţi opta pentru o perie de dinţi moale. Periile moi pătrund mai bine în regiunile retentive, decât periile medii şi dure.

4. Insistaţi cu peria îndeosebi în zonele dintre bracketurile metalice şi gingie.

5. Periajul să dureze cel puţin 3 minute.

6. Tot pentru curăţarea eficientă a zonelor din jurul bracketurilor metalice sunt recomandate şi periuţele interdentare sau periuţele unismoc (cu un singur smoc).

7. Folosiţi în fiecare seară aţă dentară pentru a curăţa spaţiile dintre dinţi. În acest scop sunt disponibile dispozitivelor speciale care permit trecerea firului prin spaţiul dintre dinte şi aparat (un dispozitiv sub formă de furcă, având un braţ mai îngust şi unul mai lat, de capetele cărora se fixează aţa dentară).

8. Dacă aveţi periuţă electrică, folosiţi capete de perii moi şi dacă viteză se poate regla, setaţi viteza cea mai mică pentru a preveni deteriorarea aparatului ortodontic. Din aceleaşi considerente, evitaţi contactul dintre partea din spate a periuţei (plastic mai dur) şi bracketurile metalice.

9. Poate fi extrem de util şi duşul bucal (irigatorul bucal) care îndepărtează resturile alimentare cu ajutorul unui jet pulsatil de apă.

10. În fiecare seară, după periajul dentar, folosirea aţei dentare şi curăţarea limbii, clătiţi gura cu apă de gură ce conţine fluoruri, timp de cel puţin 30 de secunde. Fluorul vă va proteja dinţii de carii. În locul apei de gură puteţi opta pentru geluri cu fluor.

Comentarii

comments

Incarca mai multe articole
Mai multe articole scrise de Tudor Perian
Incarca mai multe Diverse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

sixteen − 2 =

Vezi si

Lucruri WOW despre telefoane mobile

Aparitia primului telefon mobil a fost un moment istoric, care a schimbat definitiv modul …