Municipalitatea a făcut public programul complet al Sărbătorilor Iașului, editia 2016. Evenimentele religioase vor fi separate de cele laice iar editia din acest an aduce cateva schimbari importante in organizarea sarbatorilor.
Focul de artificii nu va mai avea loc în fața Palatului Culturii. S-a decis ca artificiile să fie date de pe podul în formă de piramidă (Avram Iancu) de peste Bahlui.
„Am făcut o promisiune la deschiderea Palatului Culturii că nu vom mai trage artificii din faţa Palatului Culturii pentru a nu-l pune în pericol. Mă ţin de această promisiune. Sunt două variante: o primă variantă este să facem un foc de artificii într-o altă zi care să puncteze închiderea Sărbătorilor Iaşului în lungul albiei râului Bahlui, după modele consacrate prin mari capitale ale Europei străbătute de râuri, sau să tragem de pe o colină apropiată de zona centrală, unde nu prejudiciem locuinţele din apropiere”, a precizat Mihai Chirica.
Târgul de Artizanat nu va mai fi organizat pe strada Palat. Corturile comercianților vor fi mutate în Piața Unirii, iar Parcul Distracției se mută la ștrand. Au început și înscrierile pentru Târgul de Toamnă din cadrul Sărbătorilor Iaşului 2016. In cadrul acestuia vor fi comercializate: confecţii din piele şi blană pe esplanada Costache Negri şi la Hala Centrală; produse de artizanat pe str. Lăpuşneanuşi în Piaţa Unirii;
Ca in fiecare an, in perioada 11 – 14 octombrie vor fi distribuite porţii de ceai pentru pelerinii ce aşteaptăsă se închine la moaştele Sfintei Parascheva. In Parcarea Facultăţii de Teologie vor fi amenajate corturi pentru adăpostirea pelerinilor care s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva.
Sarbatoarea Vinului va fi organizata ca si pana acum în spatele Halei Centrale, in perioada 11-16 octombrie 2016. Podgorii renumite vor prezenta ieşenilor o gamă variată de must, vin, rachiu şi alte băuturi alcoolice ce vor putea fi degustate alături de produse de alimentaţie publică specifice toamnei, preparate în mod tradiţional.
Seara Valorilor va avea loc la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” pe 14 octombrie 2016, de la ora 17:00. Vor fi premiaţi cei mai merituoşi ieşeni care, prin excelenţa activităţiilor, au influenţat, şi continuă să o facă, viaţa socială, culturală, artistică şi sportivă a cetăţii.
Primarul Mihai Chirica a anunțat si care sunt trupele invitate să cânte la Sărbătorile Iașului.
- 13 octombrie (concert la patinoarul de la Palas): Gheorghe Zamfir;
- 15 octombrie: Karma (concert în deschidere), Direcția 5, Nicoleta Nucă, Carla’s Dreams, Inna.
Programul complet al editiei din acest an poate fi descarcat de AICI!