UAIC – printre cele mai vizibile universități în clasamentele internaționale

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) se află în „topul universităților româneşti cu potenţial de excelenţă, vizibile şi cu impact internațional”, conform clasamentului prezentat în Raportul asupra Exercițiului Național de Metaranking Universitar 2016, alături de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea Politehnica din București și Universitatea de Vest din Timișoara.

Conform acestui raport, realizat de specialiști numiți prin ordin de ministru ca membri ai High Level Expert Group în cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice,  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași  ocupă poziția a 4-a în clasamentul universităților românești în Metarankingul Universitar 2016. Analiza, ce a avut ca scop cunoașterea poziționării universităților românești în clasamentele internaționale de profil, a ținut cont de cele 9 clasamente internaţionale relevante care oferă un scor global și care includ preponderent criterii/indicatori academici :

  • Academic Ranking of World Universities/ARWU (educație și cercetare);
  • Center for World University Rankings/CWUR (educație și cercetare);
  • Leiden Ranking/CWTS (cercetare);
  • Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities/PRSPWU (cercetare);
  • QS-Top Universities Ranking/QS (educație și cercetare);
  • Scimago Institutions Ranking/Scimago (dominant cercetare);
  • Times Higher Education – World University Rankings/THE (educație și cercetare);
  • University Ranking by Academic Performance/URAP (cercetare);
  • (9)World’s Best Universities Rankings/US-News (cercetare).

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este clasificată în 5 din cele 9 clasamente analizate. Mai multe informații sunt publicate în Raportul asupra Exercițiului Național de Metaranking Universitar-2016 publicat pe site-ul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Sursa: uaic.ro

Comentarii

comments

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen + ten =

On Key

Citeste si

Ajută-l pe Radu!

La 17 ani, Radu vrea să trăiască fără să fie o povară pentru ceilalți. Are un singur gând de dimineață până seara: că ar vrea

Zilele Porților Deschise la UAIC

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează, în perioada 23 – 26 martie 2017, Zilele Porților Deschise la UAIC, un eveniment dedicat elevilor din clasele

Proiectul Global Citizen @AIESEC

Are sens să faci voluntariat ? Voluntariatul reprezintă un punct de start în cariera oricărui student, fiind un aspect în dezvoltarea acestuia; este o ocazie